După vreo trei kilometri prin Cheile Bicazului, muntele se desface şi lasă loc unei privelişti odinioară superbe, spre Lacul Roşu. Acum sunt pensiuni, hoteluri de lux şi vreo 10 terase cu bere rece şi ieftină, mici prost gătiţi, muzică dată tare şi nelipsitele chioşcuri cu chinezării.

Lacul Roşu e în „ungurime“, iar oamenii te întâmpină în egală măsură cu un „Poftiţi“ sau un „Tessek“, fără ca asta să aibă vreo conotaţie negativă. Cel mai des auzi vorbindu-se moldoveneşte, majoritatea turiştilor venind din estul ţării. Lumea se-nghesuie la debarcader pentru o plimbare cu barca, eventual cât mai departe de civilizaţia gălăgioasă. Pe la amurg, o plimbare cu barca prin preajma copacilor înghiţiţi de ape dă fiori, lăsând o impresie de straniu şi misterios, cam ca-n „Twin Peaks“.

Lacul pare întunecat şi ameninţător, cioturile ce ies din apă lăsând impresia că o civilizaţie lacustră şi-a găsit sfârşitul cu numai câţiva ani înainte să treci pe acolo. Cârduri de raţe trec nestingherite pe lângă tine dacă te aventurezi cu barca pe apă. Motiv suficient să dai la rame cam 10 minute, la concurs cu măcănitoarele, cât să te depărtezi de mal şi să observi civilizaţia de la distanţă. De pe la 500 de metri depărtare de mal, oamenii sunt mici, iar cioturile de copac îţi aduc aminte că planeta e mare şi când se supără nu prea se sinchiseşte de un păduche ca tine.

Martori actuali ai calamităţii naturale de atunci sunt cioatele de molid rămase în apă. Reflectarea purpurie în lac a Suhardului Mic, prezenţa aluviunilor roşiatice aduse îndeosebi de pârâul Roşu şi calcarele roşcate din jurul său i-au făcut pe ciobani să-i dea numele de Lacul Roşu.

Abia în 1857, trei turişti din Gheorgheni au poposit pe malurile sale, uimiţi şi fermecaţi de frumuseţea sălbatică a priveliş tei montane şi a lacului. Au povestit tuturor că au descoperit un colţ din paradis. De atunci, atraşi de frumuseţea naturală a lacului, de bogăţia faunei, florei, numeroşi turişti au străbătut potecile acestei regiuni.

În 1910 a început construirea drumului din Gheorgheni până la Lacu Roşu, realizat până în locul numit „Gâtul Iadului“, şi numai în 1937 s-a terminat drumul care leagă Transilvania de Moldova. Prima cabană de aici a fost construită în 1925.

Cinci rezervaţii naturale

LOCALIZARE

Parcul este localizat în Munţii Hăşmaş, situaţi în grupa centrală a Carpaţilor Orientali, pe raza judeţelor Neamţ şi Harghita.

REZERVAŢII NATURALE

Cheile Bicazului – 3.728 hectare
Lacul Roşu – 12,7 hectare. Se află la altitudinea de 980 de metri, are formă de „L“, adâncimea de 10 metri şi o circumferinţă de 2.830 de metri
Cheile Şugăului – 10 hectare
Avenul Licaş – 5 hectare
Masivul Hăşmaşul Mare- Piatra Singuratică şi Hăşmaşul Negru – 800 hectare

ACCES AUTO

Aria protejată Cheile Bicazului- Hăşmaş este străbătută de drumul transcarpatic (DN 12C) între Gheorgheni şi Bicaz. La Lacul Roşu se poate ajunge din trei direcţii:

Oradea – Cluj-Napoca – Târgu- Mureş – Reghin – Topliţa – Gheorgheni
Braşov – Sf.-Gheorghe – Miercurea-Ciuc – Gheorgheni – Lacul Roşu pe DN 12C
Bacău – Piatra-Neamţ – Bicaz – Lacul Roşu pe DN 15

CAZARE

Există numeroase pensiuni, cabane şi hoteluri la Lacul Roşu şi în apropierea Cheilor Bicazului. Preţurile încep de la 70 de lei pe noapte.

SEMNAL GSM

Bun – Orange , Vodafone , Cosmote

… singurul oras al carui nume este alcatuit numai din vocale este Aiea, localizat in Hawaii, la 12 mile de Honolulu?

… Libia este singura tara care are steagul intr-o singura culoare (verde) fara a avea niciun desen sau scris?

Suprafata: 13 kilometri patrati, plus o mare parte a Antarcticii
Populatie: circa 120
Lider: Regele John I

Visul de a avea un propriu regat pe care sa il conduca asemenea monarhilor medievali s-a nascut in mintea unui adolescent american, Robert Madison, inca de cand acesta abia implinise 14 ani. Zis si facut, Madison si-a proclamt propiul dormitor, din casa parintilor, drept regat independent dar, ceea ce parea o joaca a copilariei s-a dovedit a fi cu mult mai mult de cat atat. Pe masura ce a avansat in varsta, Robert Madison nu s-a oprit din initiativa sa si, ca orice lider intreprinzator, a “acaparat” noi si noi teritorii. Astfel, Regatul Talossa a ajuns sa “cuprinda” o parte importanta din statul american Milwaukee si doua insule, una in Antarctica si una in Franta. Va intrebati probabil cine a ascultat un excentric precum Madison. Ei bine, ziaristii de la The New York Times si de la revista Wired i-au acordat spatii largi in cadrul publicatiilor lor, sporindu-i celebritatea. Apoi, de pe site-ul web al regatului, cererile de cetatenie au inceput sa parvina pe mailul regelui Robert. A fost doar un foc de paie, pentru ca, la scurt timp, majoritatea “cetatenilor” din Tolossa s-au declarat nemultumiti de modul in care regele lor a ales sa ii conduca, sustinand ca acesta a devenit, pur si simplu, intolerabil. Drept urmare, aproximativ 20 dintre acestia au renuntat la cetatenie tolossiana si si-au creat propriul micro-stat, intitulat sugestiv Republica Tolossa. Cel mai nou lider al republicii a fost ales in anul 2007, John Wolley, si se pare ca intentiile sale de a transforma intregul regat intr-o republica sunt cat se poate de serioase.

Suprafata: 0,0004 Km patrati
Populatia: nedefinita
Lider: Presedintele Giorgio Roso

Rose Island a fost, poate, microstatul cu cea mai scurta existenta din istorie si, in acelasi timp, cel cu un sfarsit cat se poate de tragic. Ideea micro-statului i-a venit unui inginer italian care si-a construit o platforma marina in apropiere de coasta orasului Rimini, platforma pe care intentiona sa o transforme intr-o destinatie turistica. In acest scop, Giorgio Costa a achizitionat mai multe ambarcatiuni cu care sa transporte turistii, a construit un restaurant, un bar de noapte si un magazin de suveniruri. Un an mai tarziu de la finalizarea lucrarilor, in 1968, Rosa a declarat independenta platformei fata de statul italian si s-a autoproclamat presedinte al statului Rose Island. Se pare ca autoritatile de la Roma nu au fost prea incantat de idee si nici nu au raspuns in modul in care guvernele lumii aleg sa trateze astfeld e intiative (mai precis, sa ignore total liderii micro-statelor). Mai mult, autoritatile italiene au vazut in gestul lui Rosa o incercare de a castiga bani din turism si, in acelasi timp, de a nu plati niciun fel de taxe fata de Italia. A fost nevoie de doar patru carabinieri si un reprezentant al fiscului pentru a prelua controlul ineditului stat. Apoi, platforma a fost, pur si simplu, aruncata in aer cu ajutorul catorva reprezentanti ai armatei. Astfel a disparut din istorie efemera natiune Rose Island.

Suprafata: 1.610.000 km patrati
Populatie: 0, in cea mai mare parte
Lider: Marele duce de Westarctica

Westarctica este o regiune salbatica din partea de vest a Antarcticii, regiune nerevendicata de catre niciun stat pana in anul 2001, an in care un cetatean american, Travis McHenry, a gasit o portita legislativa care ii permitea revendicarea teritoriul pentru sine. Conform Tratatul International Antarctic revendicarea unor teritorii din vestul Antarcticii era strict prohibita pentru orice stat al lumii. Tratatul nu prevedea, insa, o atare interdictie si pentru persoanele fizice, astfel ca McHenry s-a autoproclamat conducator al Westarcticii si a declarat aceasta zona drept tara independenta si suverana. Asa cum conducatorii altor microstate nou infiintate obisnuiesc sa procedeze, si McHenry a trimis scrisori oficiale catre guvernle lumii prin care anunta nasterea tarii sale. Evident, absolut nicio tara din lume nu i-a luat in serios scrisorile alegand, mai degraba, sa il ignore pe excentricul american. Chiar daca Antarctica nu are o populatie umana nativa, cateva statii de cercetare internationale sunt amplasate pe teritoriul continentului sudic, iar microstatul a inceput deja sa emita monede si marci postale proprii, care pot fi achizitionate de catre colectionari. In anul 2005, McHenry a incercat sa anexe si insulele Balleny si Petru I, actiune soldata cu un esec deoarece acestea apartineau deja Noii Zeelande, respectiv Norvegiei.